„MINTE – Măsuri integrate pentru Reducerea Abandonului Școlar”, ID 107835

Parteneriat:
·      Fundația Toflea 
·      Euzone Consultancy Network 
·      Comuna Brăhășești 
·      Școala Gimnazială nr.1 Brăhășești 

Obiectiv:
Obiectivul general al activităților derulate de Euzone în cadrul proiectului este de a sprijini atingerea obiectivului general al proiectului, respectiv reducerea și prevenirea abandonului școlar și facilitarea accesului la educație, inclusiv reintegrarea în sistemul de învățământ a 590 de persoane (530 copii și 60 persoane din programul A două șansă), precum și îmbunătățirea competențelor pentru 80 de cadre didactice și personal de sprijin din școlile din localitățile Toflea, Brăhășești și Gohor din județul Galați.


Client/Autoritate contractantă:
   
Ministerul Fondurilor Europene – Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European și are o valoare totală de 5.424.697,08 lei.


Durata:
 
Proiectul are o durată de implementare de 36 luni și se derulează în perioada 09 mai 2018 – 08 mai 2021.   

Serviciile oferite:
·      Management  tehnic și financiar al proiectului 
·      Organizare evenimente și schimb de bune practici
·      Recrutare și selecție grup țintă 
·      Consiliere și informare grup țintă 
·      Servicii de orientare și consiliere vocațională și profesională pentru copii și adulți 
·      Activități extra-curriculare destinate preșcolarilor și elevilor din ciclul primar 
·      Formare profesională pentru personalul din învățământ